Cantareata Beyonce a fost data jos de pe scena si trasa in multime de un admirator al ei, in timpul unui concert pe care artista americana l-a sustinut, sambata seara, in Brazilia.
Cantareata americana a sustinut un concert sambata seara, in cadrul turneului ei mondial, pe arena Estadio do Morumbi din orasul brazilian Sao Paulo.
In timp ce interpreta piesa „Irreplaceable”, artista a inceput sa interactioneze cu spectatorii din fata scenei.
La un moment dat, Beyonce s-a aplecat pentru a le canta acestora, insa un admirator infocat a prins-o de mana si a dat-o jos de pe scena, tragand-o in multime.
Agentii de securitate au intervenit imediat si au ajutat-o pe artista sa urce din nou pe scena.
Beyonce a continuat sa cante in timp ce doi agenti de securitate incercau sa il dea afara de pe stadion pe admiratorul aflat la originea incidentului.
Cantareata a vazut ce se intampla si le-a transmis agentilor sa ii permita acelui fan sa ramana la concert.
Dupa cateva secunde, Beyonce a dat mana cu acel admirator, l-a intrebat cum il cheama si a continuat concertul.
Beyoncé Knowles a devenit celebra la sfarsitul anilor ’90 in calitate de membra a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vanzari de discuri din lume.
In 2003, in timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyoncé a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”.
Beyoncé este una dintre cantaretele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee – trei ca membra a grupului Destiny’s Child si alte 13 in calitate de artista solo.
Beyonce a jucat si in filme, precum „Austin Powers – Goldmember” (2002), „Pantera roz” (2006), „Dreamgirls” (2006) si „Cadillac Records” (2008).
R.N.